sâmbătă, 8 octombrie 2016

primul zbor cu avionul


Era vineri seara. 
Ma suna si ma intreaba el de parca ma luase Interpolul. Intrebari anapoda, fara sens, dar aveau toate un scop. Libera de luni? Libera. El singur acasa. 
Prin urmare am avion sa plec departe. "Stai asa! Ce avion ? Nooo, ca eu si avionul eram doua lumi paralele. Dar cum ma stiu destui, imprevizibila, zic sa incercam. Luni dupa amiaza eram deja in aeroport. 
Aveam niste emotii mai ceva ca prima data cand vedeam pe Gogu. Nu Gogu omul, Gogu surpriza Gogului.
 Ajunsesem cu doua ore mai devreme asa ca aveam destul timp sa ma pitipontez prin magazinele si chiscurile de pe acolo. Imi fac eu cateva selfiuri mai ceva ca o piti adevarata, incercand sa mai scap de emotiile momentului de a zbura prima data cu avionul.
 Ce ramane de facut, acum ori niciodata, toate au un inceput. 
Ma asez cuminita la poarta de plecare si astept imbarcarea. 
Nu dupa mult timp eram deja in avion, primele randuri, locul de la fereastra. 
Inca aveam emotii de parca imi venea sa vorbesc singura. Langa mine se aseaza un voinic (Moooooo, ce voinic, oare era de vanzare?L-as fi luat acasa). Eu, ca o piti desavarsita ce sunt (ha ha), ma bag in seama cu el, cum ca trebuia sa stie tot avionul ca e prima mea cursa in aer. 
In capul meu se derulau deja filme mai ceva ca cele petrecute intr-un parc de distractii, cu adrenalina maxima, cu fel de fel de urcari si coborari, "mounainruse" dalea ca la mama lor. Vorbeam deja prea mult, omul se amuza copios (afurisitul voinic, dupa ce ca era frumos foc , mai avea si simtul umorului). 
II povestesc eu ca nu stiu ce va fi, ca ce frumos era daca mai eram cu cineva care sa ma tina de vorba "el: sa te tin de vorba?" OOO da, tine-ma si de mana daca vrei, bunaciunea mea (lol) . Nu trece mult timp si deja avionul se afla in miscare, ma purtam ca o naluca teleghidata, voinicul inca mai radea de mine dar spera sa ma incurajeze catusi de putin sa ma bucur de prima mea excursie zburata. 
Trec si primele emotii, mai schimbam o vorba doua, mai mancam un "sendvis" a la Tarom si deja eram in Frankfurt, unde ma astepta pramatia. Iata ca vedeta din mine era pozata (ca lui ii plac imortalizarile subite), zambesc eu cu gura pana la urechi, sa ies bine in poza, ca doar na, doar o data e prima data. 
Daca tot ma dadusem eu o tura cu avionul, ma astepta acum o tura cu racheta. Pramatia mea zboara pe autostrazile din Frankfurt, ce-i drept, ai si pe unde zbura, in Romanica ai fi zburat direct la nori cu asa viteza, fara bilet catre cer. 
Dupa ce a avut grija sa ma lipeasca bine de scaun si s-a asigurat ca racheta lui functioneaza, mi-am impus si eu categoric cuvantul, sfatuindu-l foarte clar sa coboare pe sosea si sa ia piciorul dupa acceleratie, ca vreau sa am timp sa vad si eu ceva in jur. Practic nu ma grabeam nicaieri, nu stiu unde zbura el cu viteza luminii. Pramatia mi-a ascultat vorbele si am revenit si eu la starea mea naturala. 
Dupa ce am mancat ceva bunicel in oras si am facut cateva cumparaturi, ne-am delectat cu o prima sedinta de minitortura si alte chestii specifice bdsmului. Nu intru in detalii, asta nu e treaba voastra.
A doua zi eram din nou in avion, zburam spre Karla. Ne astepta voioasa, dornica sa se laude cu megastudioul ei foarte original din Barcelona. Mda, ce sa zic? Unic din punctul meu de vedere, probabil ca va mai trece multa apa pe Sena pana cand vom vedea si noi asa ceva in Romania. Doar daca nu-mi trece mie prin cap peste vreo zece ani sa ma intorc si sa imi fac unul. 
Fenomenal! 
Visul oricarui pasionat de bondage de a fi legat si ridicat cu elevatorul, visul oricarui doritor de dusuri aurii este tronul stapanei, cu fel de fel de dichisuri si aranjamente care mai de care mai uimitoare. 
Karla, aceeasi domina , fara doar si poate, aceeasi fiinta pe care o stiam dinainte de a fi plecat, tot nebuna my best "frend". Am savurat o masa japoneza si apoi ne-am plimbat pe strazile ude ale Barcelonei, vizitand cate un pic din frumosul lor peisaj. 
Sagrade Familia mi-a ramas intiparita in minte, minunata cladire. Multe altele aveau sa-si lase o mica amprenta in memoria mea, dar ca sa ma asigur ca nu le voi uita prea repede, evident ca piti din mine s-a redezlantuit. Ne-am plimbat pe strazile aglomerate pana tarziu in noaptea si am incheiat vizita. 
La hotel iar mi-am varsat "amarul" pe pramatia mea, somn si dimineata din nou in avion, din nou spre Frankfurt. 
Recunosc ca in aeroport imi venisera o gramada de idei, aveam chef sa-l oblig pe pramatiosul meu sa intre cu mine intr-o toaleta si sa-i dau un mic premiu, dar nu s-a riscat el. Un fricos! Sau eu nu m-am impus destul. 
Si-a luat pedeapsa pentru asta. In Frankfurt insa, inainte sa plec inapo spre Bucuresti, am avut grija sa ii las in dar chiloteii si sosetutele mele, purtate in acele zile. 
Totul a meritat din plin, inca o data se pare ca m-am bazat bine pe spontaneitatea mea si pe imprevizibilitatea caracteristica-mi. 
In cele din urma am ajuns si acasa, unde ma asteptau oamenii mei cei mai dragi, de care imi era extrem de dor. Asta m-a facut sa ma gandesc ca e cazul sa facem o lunga excursie, cu totii, intr-o luma ceva mai deschisa cu domeniul BDSM. Si am luat decizia in unanimitate cu cine trebuia, ca e timpul sa incercam sa vedem cum e traiul si in alta parte.

Ca si concluzii ar fi multe de spus. Ceea ce mi-a ramas mai important de subliniat este faptul ca :
- Nemtii sunt oameni cu bani, (sa nu spun bogati)...dar din pacate tristi. Oameni cu potential financiar dar parca prea seriosi. Nu am vazut nici un chip de om zambind pe strazile din Frankfurt. Romanii nostri, cum sunt ei asa, saraci, sunt oameni veseli si destul de fericiti. Fara bani, dar bogati. In suflet! Romanii sunt ospitalieri, ar fi in stare sa te imbratiseze pe strada, chiar daca nu te-au vazut niciodata in viata lor. In schimb nemtii...prea tristi. Nu degeaba se spune ca banii nu aduc fericire (ce-i drept, contribuie la bunastarea ei). 
-In Barcelona oamenii sunt frumosi. Si tineri. Si veseli. Si indragostiti. Am vazut foarte multe cupluri, noaptea tarziu, tinandu-se de mana, sarutandu-se, imbratisandu-se. Oameni iubind. Mai rar asa. (nu va mai spun cate "femei" frumoase am vazut...si radea Karla de mine "vezi ca ala e barbat!" ).
- in "nemtia" asta ma duc si eu. Nu stiu cand ma intorc, intai sa plec. 

As mai scrie eu cate ceva, dar 12 03 si acus vine un dornic de bataita iar eu stau cocotata pe scaun, scriindu-va voua povesti de adormit copii.

ps: nu am avut timp sa recitesc si sa corectez, sigur am mai pus o litera in plus, in minus, pe ici pe colo. Nu ma scuz, am zis si eu asa, sa ma aflu in treaba!

Hai sa fiti cuminti!
Bye bye!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

simte-te liber sa scrii!